EMOLUMÉNT, emolumente, s. n. (Livr.) Profit, avantaj. – Din lat. emolumentum, fr. émolument. (Sursa: DEX '98 )
EMOLUMÉNT s.n. (Latinism) Profit, avantaj. [< lat. emolumentum, cf. fr. émolument]. (Sursa: DN )
EMOLUMÉNT s. n. 1. (jur.) parte a unei succesiuni sau a unei comunități. 2. profit, avantaj. (< fr. émolument, lat. emolumentum) (Sursa: MDN )
emolumént s. n., pl. emoluménte (Sursa: Ortografic )
| emolument substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | emolument | emolumentul |
| plural | emolumente | emolumentele |
| genitiv-dativ | singular | emolument | emolumentului |
| plural | emolumente | emolumentelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
