(Cu) strângere de inimă = (cu un) puternic sentiment de teamă, de durere, de regret etc.
A bea paharul până-n fund = a îndura un necaz, o durere până la capăt
A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.)
A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3) Ventuză (pentru bolnavi)
A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie
A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere
A rupe (sau ) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere
A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.)
A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi colpeșit de durere
A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare
A sfâșia (sau, , a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere
A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate
A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare
A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul
A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă
A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât
A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică
A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare
A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat
A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința
A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori
DURÉRE,dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea. (Sursa: DEX '98 )
DURÉRE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinți.)2. v. chin. 3. v. tortură. 4. v. întristare. 5. v. tristețe. (Sursa: Sinonime )
Durere ≠ bucurie, plăcere (Sursa: Antonime )
durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri (Sursa: Ortografic )
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere. (Sursa: DEX '98 )
A DURÉApers. 3 doáretranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul. ◊ A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere (Sursa: NODEX )
DURÉRE ~if. Suferință fizică sau morală intensă; chin. ~ de cap. ~ sufletească. /v. a durea (Sursa: NODEX )
DUREÁ vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.)2. v. întrista. (Sursa: Sinonime )
IARBĂ-DE-DURÉRI s. v. coada-cocoșului. (Sursa: Sinonime )
dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere). (Sursa: DER )
dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doáră; part. durút (Sursa: Ortografic )
