DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui. (Sursa: DEX '98 )
DURDUÍ vb. v. clătina, cutremura, dârdâi, dudui, tremura, zgudui. (Sursa: Sinonime )
durduí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá (Sursa: Ortografic )
| durdui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) durdui | durduire | durduit | durduind | singular | plural |
| — | — |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — |
| a III-a (el, ea) | durduie | (să) durduie | durduia | durdui | durduise |
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — |
| a III-a (ei, ele) | durduie | (să) durduie | durduiau | durduiră | durduiseră |
