DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĩnikŭ. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

DUHÓVNIC s. v. confesor. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

DUHÓVNIC s. v. cleric. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

DUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard