(A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă
A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar
A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva
A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit
A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect
A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor
A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva
A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar
A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eșua
A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli
A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera
A aduce (pe cineva) la prochimen = a îndrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea bună
A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși
A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp
A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura
A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva
A ajunge (sau a aduce, a arunca) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva
A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină
A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina
A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme
A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare
A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă)
A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor
A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi)
A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale
A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie
A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă
A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti
A da naștere = a crea, a produce, a cauza
A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreaptă, a-l face să se acomodeze
A duce (pe cineva sau a se lăsa dus) cu zăhărelul = a înșela (sau a se lăsa înșelat), a ademeni (pe cineva sau a se lăsa ademenit) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare
A duce (pe cineva) cu preșul = a păcăli, a înșela, a purta (pe cineva) cu vorba
A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase)
A duce (pe cineva) in mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva)
A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva)
A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva
A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge
A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva
A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva)
A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău
A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva)
A duce jind(ul) = a duce dorul de ceva...
A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine
A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor
A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește
A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct
A fi (sau se băga, a ajunge) slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală
A fi în suferință = a duce lipsă de ceva
A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile
A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva
DÚCE2,duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis. (Sursa: DEX '98 )
DÚCE ~im. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, lat. dux, ~cis (Sursa: NODEX )
DÚCEs.m.1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc]. (Sursa: DN )
DÚCEs. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ◊ titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis) (Sursa: MDN )
DÚCE s. (înv.) ducă, herțog. (~ de Burgundia.) (Sursa: Sinonime )
dúce (dúci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem. – Der. ducal, adj. (care aparține ducelui); ducat, s. m. (ducat, monedă); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, s. f. (soția unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge. (Sursa: DER )
