DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) M***t, topit, destrămat. – V. dubi. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

DUBÍT adj. v. argăsit, tăbăcit. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

DUBÍT s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă, etc.) A se m**a, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A DUBÍ ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

DUBÍ vb. v. argăsi, tăbăci. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov. (Sursa: DER ) Copy to clipboard

dubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dubeáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard