DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui. (Sursa: DEX '98 )
DRIȘCUÍRE s. (CONSTR.) drișcuit, fățuire, fățuit. (~ tencuielii unui zid.) (Sursa: Sinonime )
drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri (Sursa: Ortografic )
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
A DRIȘCUÍ ~iésc tranz. (tencuială, asfalt sau beton) A netezi cu drișca. /drișcă + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
DRIȘCUÍ vb. (CONSTR.) a fățui. (~ un zid proaspăt tencuit.) (Sursa: Sinonime )
DRIȘCUÍ vb. v. tencui. (Sursa: Sinonime )
drișcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. drișcuiáscă (Sursa: Ortografic )
| drișcui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) drișcui | drișcuire | drișcuit | drișcuind | singular | plural |
| drișcuiește | drișcuiți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | drișcuiesc | (să) drișcuiesc | drișcuiam | drișcuii | drișcuisem |
| a II-a (tu) | drișcuiești | (să) drișcuiești | drișcuiai | drișcuiși | drișcuiseși |
| a III-a (el, ea) | drișcuiește | (să) drișcuiască | drișcuia | drișcui | drișcuise |
| plural | I (noi) | drișcuim | (să) drișcuim | drișcuiam | drișcuirăm | drișcuiserăm, drișcuisem* |
| a II-a (voi) | drișcuiți | (să) drișcuiți | drișcuiați | drișcuirăți | drișcuiserăți, drișcuiseți* |
| a III-a (ei, ele) | drișcuiesc | (să) drișcuiască | drișcuiau | drișcuiră | drișcuiseră |
* Formă nerecomandată
| drișcuire substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | drișcuire | drișcuirea |
| plural | drișcuiri | drișcuirile |
| genitiv-dativ | singular | drișcuiri | drișcuirii |
| plural | drișcuiri | drișcuirilor |
| vocativ | singular | drișcuire, drișcuireo |
| plural | drișcuirilor |
