DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Din dreptătáte (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate). (Sursa: DEX '98 )
DREPTÁTE s. 1. echitate, justiție, (înv.) lege. (Luptă în numele ~ății.)2. v. justețe. (Sursa: Sinonime )
DREPTÁTE s. v. acțiune, cauză, judecată, proces. (Sursa: Sinonime )
dreptáte s. f., g.-d. art. dreptății; pl. dreptăți (Sursa: Ortografic )
DREPTÁTE ~ățif. 1) Principiu moral și juridic care cere respectarea drepturilor fiecăruia; echitate. Act de ~. ◊ A face(sau a da) ~ a îndreptăți. Pe bună ~ în mod întemeiat; pe drept cuvânt. A avea ~ a fi întemeiat în ceea ce (se) spune sau în ceea ce (se) face. 2) la pl. Drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptății] /drept + suf. ~ate (Sursa: NODEX )
