A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic
A nu plăti (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare
A pune la îndoială = a se îndoi
A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva
A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă
A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere
A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite
A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.)
A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins
Cu hotărâre = fără îndoială, sigur
Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm
De bună seamă = desigur, fără îndoială
Frați de lapte = copii care au supt la aceeași doică
Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil
Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis
La doi pași = aproape
Mai mult ca (sau decât) sigur = fără nici un fel de îndoială
Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles
Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi
Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat
Va reuși doar până la urmă! Fără doar și poate = fără nici o îndoială; neapărat
Vreo doi = câțiva
fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur
pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe
În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment
În doi peri = a) cărunt; care este între două vârste; b) (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) amețit de băutură; cherchelit
În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat
Întâiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) născut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie
DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae. (Sursa: DEX '98 )
DOI2 dóuănum. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. Două mere. ◊ În ~ timpi și trei mișcări foarte repede. Nu face nici două parale nu are nici o valoare. A nu scăpa cu una cu două a nu scăpa ușor. Din două una (sau una din două) ori una, ori alta; ori așa, ori așa. Nici una, nici două repede, fără a sta pe gânduri. A nu putea lega două vorbe (sau cuvinte) a fi redus, mărginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae (Sursa: NODEX )
*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n. (Sursa: DOOM 2 )
DE DÓI s. breaza (art.), ungureasca (art.), ca-la-Breaza. (~ este un dans popular.) (Sursa: Sinonime )
DOI-DÍNȚI s. v. dentiță. (Sursa: Sinonime )
dói (-óuă), num. – Număr într unu și trei. – Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. Lat. dui, f. duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas. – Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s. f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s. f. (nesiguranță; oscilație); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoință, s. f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s. f. (înv., îndoială); îndoitură, s. f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfășura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoară ‹ a doua oară. (Sursa: DER )
doi num. m., f. dóuă (Sursa: Ortografic )
doi-dínți (bot.) s. m. (Sursa: Ortografic )
doi-fráți (bot.) s. m. (Sursa: Ortografic )
dóuă mii num. (Sursa: Ortografic )
dóuă míilea (precedat de al) num. m., f. a dóuă mia (Sursa: Ortografic )