DOR,doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți.5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele.6. Atracție e*****ă. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). (Sursa: DEX '98 )
DOR ~urin. 1) Sentiment de melancolie produs de dorința de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. Dor de părinți. 2) Suferință din dragoste; dorință de a revedea persoana iubită. A duce dorul. 3) Gust de mâncare (sau băutură); poftă. Dor de cireșe. 4): În dorul lelii la întâmplare; într-o doară. /<lat. dolus (Sursa: NODEX )
DOR s. 1. alean, nostalgie. (Cântă ca să-și mai potolească ~ul.)2. v. aspirație. (Sursa: Sinonime )
DOR s. v. durere. (Sursa: Sinonime )
dor (dóruri), s. n. – 1. Durere, chin, mîhnire. – 2. Dorință înfrigurată, tristețe, nostalgie. – 3. Dragoste, pasiune, frămîntare sentimentală. – Mr., megl. dor. Lat. dolus (Pușcariu 542; Candrea-Dens., 526; REW 2727; Densusianu, GS, II, 2; Philippide, Principii, 61; Pascu, I, 78), cf. it. duolo, fr. deuil, sp. duelo, port. dó. Cipariu, Gram., 135 și Meyer, Alb. St., IV, 99, plecau în mod eronat de la lat. dolor. Este cuvînt general (ALR 243). – Der. dori, vb. (a tinde, a rîvni, a vrea); dorit, adj. (rîvnitor); dorință, s. f. (năzuință, dor, aspirație); doritor, adj. (care dorește); dornic, adj. (doritor); dornic, adj. (doritor); nedorit, adj. (care nu este dorit). (Sursa: DER )
