DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

DOMNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care domnește; care se află în domnie. /a domni + suf. ~tor (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

DOMNITÓR2 ~i m. (în epoca feudală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; domn; voievod; vodă. /a domni + suf. ~tor (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

DOMNITÓR s. (IST.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. și pl. domnitoáre (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard