DIVÁN,divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan. (Sursa: DEX '98 )
DIVÁN s. v. sfat. (Sursa: Sinonime )
DIVÁN s. v. acțiune, cauză, judecată, proces. (Sursa: Sinonime )
diván (-nuri), s. n. – 1. Canapea, pat turcesc. – 2. Consiliu, sfat. Mr. divane. Tc. divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab. diwān › sp. aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb. divan, fr. divan, sp. diván. În Principate, la începutul sec. XIX, divanul cuprindea: a) Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b) Al doilea Departament, pentru cauze mai puțin însemnate; c) Departamentul Trebilor străine, Afacerile Externe; d) Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der. divăni, vb. (Trans., Banat, a vorbi, a sta la taifas; a se sfătui), din sb. divaniti; divanist, adj. (care aparține divanului); divanit, adj. (propriu tribunalului). Comp. divan-ceauș, s. m. (ștafeta divanului); divan-chiatip, s. m. (copistul divanului); divan-efendi, s. m. (secretarul divanului); divan-sarai, s. n. (palatul divanului), din tc. (Sursa: DER )
diván s. n., pl. diváne/divánuri (Sursa: Ortografic )
DIVÁN ~en. 1) Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. 2) (în Moldova și în Muntenia medievală) Sfat domnesc. 3) Adunare, ședință a acestui sfat. /<turc. divan (Sursa: NODEX )
