Dex dispoziție, dispozitie, definiţie dispoziție, dex.ro Mobile

A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa
A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia
A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva
A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta
A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva
A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să...
La îndemână sau la îndemâna cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva
a fi la discreția (cuiva) = a fi la cheremul, la dispoziția (cuiva)

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. (Sursa: DEX '98 )

DISPOZÍȚIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte într-o anumită ordine. 2) Precept obligatoriu (conținut într-un act normativ), emis de o persoană oficială sau de o instanță. ◊ La ~ la îndemână. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a aștepta ordinele cuiva, fiind gata să le îndeplinească. 3) Stare sufletească (bună sau rea). [Art. dispoziția; G.-D. dispoziției; Sil. -ți-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis (Sursa: NODEX )

DISPOZÍȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărâre, ordin. ◊ Organ de dispoziție = organ care hotărăște; la dispoziție = la îndemână; în imediata apropiere, apropiat. 2. Așezare, orânduire, orânduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. Stare sufletească. [Gen. -iei, var. dispozițiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio]. (Sursa: DN )

DISPOZÍȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio) (Sursa: MDN )

DISPOZÍȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauză. 3. hotărâre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezământ, carte, farmuta, învățătură, mandat, orânduială, orânduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rânduială, strânsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 4. v. consemn. 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) 7. v. poftă. 8. v. tendință. (Sursa: Sinonime )

dispoziție substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	dispoziție	dispoziția
nominativ-acuzativ	plural	dispoziții	dispozițiile
genitiv-dativ	singular	dispoziții	dispoziției
genitiv-dativ	plural	dispoziții	dispozițiilor
vocativ	singular	dispoziție, dispozițio
vocativ	plural	dispozițiilor