DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care reprezintă o disonanță. – Din fr. dissonant. (Sursa: DEX '98 )
DISONÁNT, -Ă adj. Neplăcut pentru auz, care produce disonanță. [< fr. dissonant]. (Sursa: DN )
DISONÁNT, -Ă adj. care sună neplăcut, care produce disonanță. (< fr. dissonant) (Sursa: MDN )
DISONÁNT adj. v. nearmonios. (Sursa: Sinonime )
Disonant ≠ concordant (Sursa: Antonime )
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. sg. disonántă, pl. disonánte (Sursa: Ortografic )
DISONÁNT ~tă (~ți, ~te) Care produce o disonanță; discordant; distonant. /<fr. dissonant (Sursa: NODEX )
| disonant adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | disonant | disonantul | disonantă | disonanta |
| plural | disonanți | disonanții | disonante | disonantele |
| genitiv-dativ | singular | disonant | disonantului | disonante | disonantei |
| plural | disonanți | disonanților | disonante | disonantelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
