DISIDÉNȚĂ,disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidénță s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia. (Sursa: DEX '98 )
DISIDÉNȚĂs.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia]. (Sursa: DN )
DISIDÉNȚĂs. f. deosebire de opinii (față de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care susțin o parte diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. (< fr. dissidence, lat. dissidentia) (Sursa: MDN )
DISIDÉNȚĂ s. v. sciziune. (Sursa: Sinonime )
disidénță s. f., pl. disidénțe (Sursa: Ortografic )
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe (Sursa: Ortografic )
DISIDÉNȚĂ ~ef. 1) Stare a unei persoane sau a unui grup de persoane care încetează a se supune unei autorități sau care se separă de o comunitate. 2) Grup de persoane care nu se mai supune unei autorități sau s-a separat de o comunitate. 3) Sciziune într-o comunitate, provocată de deosebirile de idei. /<fr. dissidence, lat. dissidentia (Sursa: NODEX )
