DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. – Din fr. discernement. (Sursa: DEX '98 )
DISCERNĂMÂNTn. Facultatea de a pătrunde lucrurile, apreciindu-le la justa lor valoare; bun-simț. /<fr. discernement (Sursa: NODEX )
DISCERNĂMẤNTs.n. Facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi; judecată, rațiune. [Pl. -turi, -minte. / cf. fr. discernement, it. discernimento]. (Sursa: DN )
DISCERNĂMẤNTs. n. facultatea de a discerne; judecată, rațiune. (< fr. discernement) (Sursa: MDN )
discernământ s. n., pl. discernămínte (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
discernământ (pl. -minte) substantiv neutru Surse flexiune: Ortografic
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
discernământ
discernământul
plural
discernăminte
discernămintele
genitiv-dativ
singular
discernământ
discernământului
plural
discernăminte
discernămintelor
vocativ
singular
—
plural
—
discernământ (pl. -mânturi) substantiv neutru pl. cf. DN
