Dex discerne, discerne, definiţie discerne, dex.ro Mobile

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. (Sursa: DEX '98 )

DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raționa pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere]. (Sursa: DN )

DISCÉRNE vb. tr. a judeca limpede, deosebind lucrurile, situațiile etc.; a raționa cu pătrundere și precizie. (< fr. discerner, lat. discernere) (Sursa: MDN )

discérne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. și pl. disceárnă; part. discernút (Sursa: Ortografic )

A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluși; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere (Sursa: NODEX )

discerne verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) discerne	discernere	discernut	discernând	singular	plural
		(a) discerne	discernere	discernut	discernând	discerne	discerneți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	discern	(să) discern	discerneam	discernui	discernusem
	a II-a (tu)	discerni	(să) discerni	discerneai	discernuși	discernuseși
	a III-a (el, ea)	discerne	(să) discearnă	discernea	discernu	discernuse
plural	I (noi)	discernem	(să) discernem	discerneam	discernurăm	discernuserăm, discernusem*
	a II-a (voi)	discerneți	(să) discerneți	discerneați	discernurăți	discernuserăți, discernuseți*
	a III-a (ei, ele)	discern	(să) discearnă	discerneau	discernură	discernuseră

* Formă nerecomandată