DIMINUTIVÁ,diminutivéz, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver. (Sursa: DEX '98 )
DIMINUTIVÁvb. tr. a deriva cu ajutorul sufixelor diminutivale. (< fr. diminutiver) (Sursa: MDN )
diminutivá vb., ind. prez.1 sg. diminutivéz, 3 sg. și pl. diminutiveáză (Sursa: Ortografic )
DIMINUTÍV, -Ă,diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. (Sursa: DEX '98 )
DIMINUTÍV ~en. Cuvânt, format de obicei printr-un sufix, care exprimă ideea de mai mic, însoțită uneori de o nuanță afectivă sau peiorativă. /<fr. diminutif (Sursa: NODEX )
DIMINUTÍV, -Ăadj.1. (Rar) Care micșorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n.1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micșorare a sensului noțiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanță afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus]. (Sursa: DN )
DIMINUTÍV, -Ă I. s. n. 1. cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. 2. element distinctiv (al unui produs). 3. abreviere. II. adj. care folosește exagerat diminutivele. (< fr. diminutif, lat. diminutivus) (Sursa: MDN )
Diminutiv ≠ augmentativ (Sursa: Antonime )
diminutív adj. m., pl. diminutívi; f. sg. diminutívă, pl. diminutíve (Sursa: Ortografic )
diminutív s. n., pl. diminutíve (Sursa: Ortografic )
