DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în vrajbă. – Din ngr. dihónia. (Sursa: DEX '98 )
DIHÓNIE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie. (Sursa: Sinonime )
dihónie (dihónii), s. f. – Neînțelegere, ceartă. Ngr. διχόνια (Tiktin; Gáldi 172; Roesler 566). (Sursa: DER )
dihónie s. f. (sil. -ni-e), art. dihónia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (sil. -ni-i-) (Sursa: Ortografic )
DIHÓNIE ~i f. pop. Neînțelegere violentă între persoane; dezbinare; discordie. [Art. dihonia; G.-D. dihoniei; Sil. -ni-e] /<ngr. dihónia (Sursa: NODEX )
| dihonie substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | dihonie | dihonia |
| plural | dihonii | dihoniile |
| genitiv-dativ | singular | dihonii | dihoniei |
| plural | dihonii | dihoniilor |
| vocativ | singular | dihonie, dihonio |
| plural | dihoniilor |
