Dex dicta, dicta, definiţie dicta, dex.ro Mobile

DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. (Sursa: DEX '98 )

DICTÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o frază, un text etc., pentru a fi scris de cineva. 2. A impune cu forța; a ordona. ♦ (Fig.) A îndemna la o acțiune. [Cf. lat. dictare, fr. dicter]. (Sursa: DN )

DICTÁ vb. tr. 1. a pronunța rar, deslușit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu forța; a ordona. ◊ (fig.) a îndemna la o acțiune. (< fr. dicter, lat. dictare) (Sursa: MDN )

A DICTÁ ~éz tranz. 1) (fraze, texte) A pronunța rar și deslușit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A îndemna la o acțiune. /<fr. dicter, lat. dictare (Sursa: NODEX )

dicta verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) dicta	dictare	dictat	dictând	singular	plural
		(a) dicta	dictare	dictat	dictând	dictează	dictați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	dictez	(să) dictez	dictam	dictai	dictasem
	a II-a (tu)	dictezi	(să) dictezi	dictai	dictași	dictaseși
	a III-a (el, ea)	dictează	(să) dicteze	dicta	dictă	dictase
plural	I (noi)	dictăm	(să) dictăm	dictam	dictarăm	dictaserăm, dictasem*
	a II-a (voi)	dictați	(să) dictați	dictați	dictarăți	dictaserăți, dictaseți*
	a III-a (ei, ele)	dictează	(să) dicteze	dictau	dictară	dictaseră

* Formă nerecomandată