DEZAMĂGÍRE,dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. (Sursa: DEX '98 )
DEZAMĂGÍRE s. decepție, deziluzie, (fam. fig.) dezumflare. (A încercat o cruntă ~.) (Sursa: Sinonime )
Dezamăgire ≠ amăgire (Sursa: Antonime )
dezamăgíre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri (Sursa: Ortografic )
DEZAMĂGÍ,dezamăgésc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi. (Sursa: DEX '98 )
A DEZAMĂGÍ ~ésctranz. A face să se dezamăgească; a deziluziona; a decepționa. /des- + a amăgi (Sursa: NODEX )
A SE DEZAMĂGÍ mă ~éscintranz. A cădea în deziluzie; a se ajunge în stare de deziluzie; a se deziluziona; a se decepționa. /des- + a amăgi (Sursa: NODEX )
DEZAMĂGÍRE ~if. 1) v. A DEZA-MĂGI și A SE DEZAMĂGI. 2) Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; deziluzie; decepție. /v. a (se) dezamăgi (Sursa: NODEX )
DEZAMĂGÍ vb. a decepționa, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primita l-a ~.) (Sursa: Sinonime )
A dezamăgi ≠ a amăgi (Sursa: Antonime )
dezamăgí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezamăgeáscă (Sursa: Ortografic )
