Dex.Ro Mobile
Vezi 6 expresii

DESPERÁRE, desperări, s. f. Faptul de a despera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperáre s. f.] – V. despera. (Sursa: DEX '98 )

DESPERÁRE s.f. Acțiunea de a despera și (mai ales) rezultatul ei; deznădejde. ◊ Cu desperare = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera]. (Sursa: DN )

DESPERÁRE/DISPERÁRE s. f. faptul de a despera; deznădejde; desperație. ♦ cu ~ = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile; a împinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea. (< despera) (Sursa: MDN )

DESPERÁRE s. 1. v. deznădejde. 2. v. exasperare. (Sursa: Sinonime )

DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare. (Sursa: DEX '98 )

A DESPERÁ despér 1. intranz. A-și pierde speranța; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-și piardă speranța; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare (Sursa: NODEX )

DESPERÁRE ~ări f. Stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea speranței; deznădejde. [G.-D. desperării; Var. disperare] /v. a despera (Sursa: NODEX )

DESPERÁ vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. despér și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer]. (Sursa: DN )

DESPERÁ/DISPERÁ vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer) (Sursa: MDN )

DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera. (Sursa: Sinonime )

desperá/disperá vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. despér/dispér, 3 sg. și pl. despéră/dispéră (Sursa: Ortografic )

desperáre/disperáre s. f. (sil. mf. -spe-), g.-d. art. desperării/disperării; pl. desperări/disperări (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
despera (1 desper)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despera desperare desperat desperând singular plural
despe desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desper (să) desper desperam desperai desperasem
a II-a (tu) desperi (să) desperi desperai desperași desperaseși
a III-a (el, ea) despe (să) despere despera desperă desperase
plural I (noi) desperăm (să) desperăm desperam desperarăm desperaserăm, desperasem*
a II-a (voi) desperați (să) desperați desperați desperarăți desperaserăți, desperaseți*
a III-a (ei, ele) despe (să) despere desperau despera desperaseră
* Formă nerecomandată

despera (1 desperez)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despera desperare desperat desperând singular plural
desperea desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desperez (să) desperez desperam desperai desperasem
a II-a (tu) desperezi (să) desperezi desperai desperași desperaseși
a III-a (el, ea) desperea (să) despereze despera desperă desperase
plural I (noi) desperăm (să) desperăm desperam desperarăm desperaserăm, desperasem*
a II-a (voi) desperați (să) desperați desperați desperarăți desperaserăți, desperaseți*
a III-a (ei, ele) desperea (să) despereze desperau despera desperaseră
* Formă nerecomandată

desperare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desperare desperarea
plural desperări desperările
genitiv-dativ singular desperări desperării
plural desperări desperărilor
vocativ singular desperare, desperareo
plural desperărilor