DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

DESINÉNȚĂ s.f. Element morfologic care se adaugă în limbile flexionare la tema unui cuvânt pentru a arăta persoanele (la verbe) și cazurile (la substantive, adjective etc.). [Var. dezinență s.f. / cf. fr. désinence, lat. t. desinentia]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

DESINÉNȚĂ s. f. element gramatical care se adaugă la sfârșitul unui cuvânt pentru a constitui o formă de conjugare (la verb) sau declinare (la substantiv, adjectiv). (< fr. désinence) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

DESINÉNȚĂ s. (GRAM.) (rar) terminație. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

desinénță s. f., g.-d. art.desinénței; pl. desinénțe (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

DESINÉNȚĂ ~e f. lingv. Element morfologic variabil, care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima formele unei paradigme flexionare; terminație. /<fr. désinence (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard