DESCẤNTEC,descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – Des1- + cântec. (Sursa: DEX '98 )
DESCÂNTEC s. v. vrajă. (Sursa: Sinonime )
descântec s. n., pl. descântece (Sursa: Ortografic )
DESCÂNTEC ~cen. 1) v. A DESCÂNTA. 2) Text magic (de obicei în versuri) care, fiind rostit (și însoțit de anumite gesturi), se crede că lecuiește de o anumită boală sau dezleagă un farmec. /des- + cântec (Sursa: NODEX )
