DESCÂNTÁT,descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. (Sursa: DEX '98 )
descântát s. n., pl. descântáturi (Sursa: Ortografic )
DESCÂNTÁ,descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare. (Sursa: DEX '98 )
A DESCÂNTÁ descânt1.intranz. A fi descântător; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune acțiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocară; a ocărî; a certa; a batjocori. /<lat. discantare (Sursa: NODEX )
DESCÂNTÁ vb. v. vrăji. (Sursa: Sinonime )
descînta (-t, -át), vb. – 1. A face farmece, a înșira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta și, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s. n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s. m. (vrăjitor); descîntătoare, s. f. (vrăjitoare); descîntătură, s. f. (vrajă, farmec); descîntec, s. n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta. (Sursa: DER )
descântá vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 3 sg. și pl. descântă (Sursa: Ortografic )
