DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute. (Sursa: DEX '98 )
DERÚTĂ ~e f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. /<fr. déroute (Sursa: NODEX )
DERÚTĂ s.f. Zăpăceală, dezordine; dezorientare. [Cf. fr. déroute]. (Sursa: DN )
DERÚTĂ s. f. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine. (< fr. déroute) (Sursa: MDN )
DERÚTĂ s. v. dezorientare. (Sursa: Sinonime )
derútă s. f., pl. derúte (Sursa: Ortografic )
| deruta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) deruta | derutare | derutat | derutând | singular | plural |
| derutează | derutați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | derutez | (să) derutez | derutam | derutai | derutasem |
| a II-a (tu) | derutezi | (să) derutezi | derutai | derutași | derutaseși |
| a III-a (el, ea) | derutează | (să) deruteze | deruta | derută | derutase |
| plural | I (noi) | derutăm | (să) derutăm | derutam | derutarăm | derutaserăm, derutasem* |
| a II-a (voi) | derutați | (să) derutați | derutați | derutarăți | derutaserăți, derutaseți* |
| a III-a (ei, ele) | derutează | (să) deruteze | derutau | derutară | derutaseră |
* Formă nerecomandată
| derută substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | derută | deruta |
| plural | derute | derutele |
| genitiv-dativ | singular | derute | derutei |
| plural | derute | derutelor |
| vocativ | singular | derută, deruto |
| plural | derutelor |
