DEPÚNE1,depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni și despre militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). (Sursa: DEX '98 )
DEPÚNE2, pers. 3 depúne, vb. III. Intranz. (Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [Perf. s. depuse, part. depus] – Lat. deponere. (Sursa: DEX '98 )
DEPÚNEvb. III.1.tr. A pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ◊ A depune bani = a încredința bani spre păstrare (de obicei unei instituții); a depune un mandat = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini. 2.tr., refl. A cădea sau a lăsa să cadă la fund (substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). 3.intr. A face o depoziție. [P.i. depún, perf.s. -pusei, part. -pus. / < lat. deponere, cf. fr. déposer, după pune]. (Sursa: DN )
DEPÚNEvb. I. tr. 1. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ♦ a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort). II. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depoziție. (< lat. deponere, după fr. déposer) (Sursa: MDN )
DEPÚNE vb. 1. a lăsa, a preda. (A ~ geamantanul la gară.)2. v. preda. 3. v. pune. 4. v. plăti. 5. a se așeza, a se așterne, a se pune. (S-a ~ mult praf pe ...)6. v. cădea. 7. v. sedimenta. 8. v. desfășura. 9. v. presta. (A ~ un jurământ.) (Sursa: Sinonime )
depúne (-n, -ns), vb. – 1. Despre oi și vaci, a făta. – 2. Despre oi și vaci, a fi fecundată. – 3. A depune, a lăsa. – Var. (sensurile 1 și 2) dăpune. Mr., megl. dipun „descind”. Lat. *dĕpōnĕre (Pușcariu 502; Candrea-Dens., 1463; REW 2572; Tiktin; Candrea; Scriban), cf. it. deporre, sp., prov. deponer, port. depôr. Este cuvînt popular, din fondul tradițional lat., cu primele sensuri. Cu toate uzurile care înseamnă „a depune” este neol. – Der. deponent, adj.; depunător, adj.; depozant, s. m., din fr. déposant; depozit, s. n., mr. dipozit, din it. deposito; depozita, vb.; depozitar, s. m.; depoziți(un)e, s. f., toate neol. (Sursa: DER )
depúne vb. → pune (Sursa: Ortografic )
A DEPÚNE depúntranz. 1) (obiecte) A lăsa din mâini, punând într-un anumit loc. 2) (bani, hârtii de valoare etc.) A pune pentru păstrare la o instituție bancară; a consemna. 3) (acte, cereri, memorii etc.) A înainta (unui for competent) spre examinare. ◊ ~ mandatul a renunța la o demnitate, la un post, invocând diverse motive. ~ muncă(sau efort, osteneală) a munci cu străduință. ~ armele a recunoaște că a fost învins și a înceta să lupte; a se preda. ~ jurământ a) a jura în privința autenticității faptelor pe care le declară; b) a jura în mod solemn privind îndeplinirea datoriei față de patrie. ~ mărturie a face declarații în fața unei instanțe judecătorești sau penale. /<lat. deponere (Sursa: NODEX )
A SE DEPÚNEpers. 3 se ~intranz. (despre materii, substanțe aflate în suspensie) A se așeza la fund sub formă de sediment; a se sedimenta. /<lat. deponere (Sursa: NODEX )
