DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate. (Sursa: DEX '98 )
DEPLINĂTÁTE f. Caracter deplin; plenitudine; plinătate. /deplin + suf. ~ătate (Sursa: NODEX )
DEPLINĂTÁTE s. 1. integritate, plenitudine. (În ~ facultăților mintale.) 2. v. desăvârșire. (Sursa: Sinonime )
deplinătáte s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. deplinătății (Sursa: Ortografic )
| deplinătate substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | deplinătate | deplinătatea |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | deplinătăți | deplinătății |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | deplinătate, deplinătateo |
| plural | — |
