DEPĂNÁT1, depănáturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. (Sursa: DEX '98 )
depănát s. n., pl. depănáturi (Sursa: Ortografic )
| depăna verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) depăna | depănare | depănat | depănând | singular | plural |
| deapănă | depănați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | deapăn*, depăn | (să) deapăn*, depăn | depănam | depănai | depănasem |
| a II-a (tu) | depeni | (să) depeni | depănai | depănași | depănaseși |
| a III-a (el, ea) | deapănă | (să) depene | depăna | depănă | depănase |
| plural | I (noi) | depănăm | (să) depănăm | depănam | depănarăm | depănaserăm, depănasem* |
| a II-a (voi) | depănați | (să) depănați | depănați | depănarăți | depănaserăți, depănaseți* |
| a III-a (ei, ele) | deapănă | (să) depene | depănau | depănară | depănaseră |
* Formă nerecomandată
| depănat (adj.) adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | depănat | depănatul | depănată | depănata |
| plural | depănați | depănații | depănate | depănatele |
| genitiv-dativ | singular | depănat | depănatului | depănate | depănatei |
| plural | depănați | depănaților | depănate | depănatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
| depănat (fapt; -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | depănat | depănatul |
| plural | depănaturi | depănaturile |
| genitiv-dativ | singular | depănat | depănatului |
| plural | depănaturi | depănaturilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
