DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare]. (Sursa: DN )
DENOMINÁ vb. tr. a denumi. (< it. denominare) (Sursa: MDN )
denominá vb., ind. prez.1 sg. denominéz, 3 sg. și pl. denomineáză (Sursa: Ortografic )
| denomina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) denomina | denominare | denominat | denominând | singular | plural |
| denominează | denominați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | denominez | (să) denominez | denominam | denominai | denominasem |
| a II-a (tu) | denominezi | (să) denominezi | denominai | denominași | denominaseși |
| a III-a (el, ea) | denominează | (să) denomineze | denomina | denomină | denominase |
| plural | I (noi) | denominăm | (să) denominăm | denominam | denominarăm | denominaserăm, denominasem* |
| a II-a (voi) | denominați | (să) denominați | denominați | denominarăți | denominaserăți, denominaseți* |
| a III-a (ei, ele) | denominează | (să) denomineze | denominau | denominară | denominaseră |
* Formă nerecomandată
