DEFECTÁ,defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea un defect (1) sau o defecțiune, a nu mai funcționa; a se strica. ♦ Tranz. A produce un defect (1) la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. (Sursa: DEX '98 )
DEFECTÁvb. I. tr., refl. (Despre un mecanism, un motor etc.) A produce sau a avea un defect, a (se) strica. [< defect]. (Sursa: DN )
DEFECTÁvb. I. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica. II. tr. a produce un defect (la o mașină etc.). III. intr. (rar) a trăda. (< defect) (Sursa: MDN )
DEFECTÁ vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.) (Sursa: Sinonime )
defectá vb., ind. prez. 1 sg. defectéz, 3 sg. și pl. defecteáză (Sursa: Ortografic )
DEFÉCT, -Ă,defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. (Sursa: DEX '98 )
A DEFECTÁ ~éztranz. (sisteme tehnice) A face să se defecteze; a strica; a deteriora; a deregla; a avaria. /Din defect (Sursa: NODEX )
A SE DEFECTÁ pers. 3se ~eázăintranz. (despre sisteme tehnice) A căpăta un defect; a ieși din funcțiune; a nu funcționa normal; a se deteriora; a se strica; a se deregla; a se avaria; a degrada. /Din defect (Sursa: NODEX )
DEFÉCT1 ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt (Sursa: NODEX )
DEFÉCT2 ~en. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect (Sursa: NODEX )
DEFÉCTs.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus]. (Sursa: DN )
DEFÉCT, -Ăadj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus]. (Sursa: DN )
DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s.n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt) (Sursa: MDN )
DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.)2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.) (Sursa: Sinonime )
deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif. (Sursa: DER )
deféct adj. m., pl. defécți; f. sg. deféctă, pl. defécte (Sursa: Ortografic )
deféct s. n., pl. defécte (Sursa: Ortografic )
deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ. (Sursa: Scriban )
