defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
defăima (1 defaim) verb tranzitiv
infinitiv
infinitiv lung
participiu
gerunziu
imperativ pers. a II-a
(a) defăima
defăimare
defăimat
defăimând
singular
plural
defaimă
defăimați
numărul
persoana
prezent
conjunctiv prezent
imperfect
perfect simplu
mai mult ca perfect
singular
I (eu)
defaim
(să) defaim
defăimam
defăimai
defăimasem
a II-a (tu)
defaimi
(să) defaimi
defăimai
defăimași
defăimaseși
a III-a (el, ea)
defaimă
(să) defaime
defăima
defăimă
defăimase
plural
I (noi)
defăimăm
(să) defăimăm
defăimam
defăimarăm
defăimaserăm, defăimasem*
a II-a (voi)
defăimați
(să) defăimați
defăimați
defăimarăți
defăimaserăți, defăimaseți*
a III-a (ei, ele)
defaimă
(să) defaime
defăimau
defăimară
defăimaseră
* Formă nerecomandată
defăima (1 defăimez) verb tranzitiv
infinitiv
infinitiv lung
participiu
gerunziu
imperativ pers. a II-a
(a) defăima
defăimare
defăimat
defăimând
singular
plural
defăimează
defăimați
numărul
persoana
prezent
conjunctiv prezent
imperfect
perfect simplu
mai mult ca perfect
singular
I (eu)
defăimez
(să) defăimez
defăimam
defăimai
defăimasem
a II-a (tu)
defăimezi
(să) defăimezi
defăimai
defăimași
defăimaseși
a III-a (el, ea)
defăimează
(să) defăimeze
defăima
defăimă
defăimase
plural
I (noi)
defăimăm
(să) defăimăm
defăimam
defăimarăm
defăimaserăm, defăimasem*
a II-a (voi)
defăimați
(să) defăimați
defăimați
defăimarăți
defăimaserăți, defăimaseți*
a III-a (ei, ele)
defăimează
(să) defăimeze
defăimau
defăimară
defăimaseră
* Formă nerecomandată
defăima
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
