DEFĂIMÁ,defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare. (Sursa: DEX '98 )
DEFĂIMÁ vb. v. calomnia. (Sursa: Sinonime )
DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti. (Sursa: Sinonime )
A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera (Sursa: Antonime )
Declinări/Conjugări
defăima (1 defaim) verb tranzitiv
infinitiv
infinitiv lung
participiu
gerunziu
imperativ pers. a II-a
(a) defăima
defăimare
defăimat
defăimând
singular
plural
defaimă
defăimați
numărul
persoana
prezent
conjunctiv prezent
imperfect
perfect simplu
mai mult ca perfect
singular
I (eu)
defaim
(să) defaim
defăimam
defăimai
defăimasem
a II-a (tu)
defaimi
(să) defaimi
defăimai
defăimași
defăimaseși
a III-a (el, ea)
defaimă
(să) defaime
defăima
defăimă
defăimase
plural
I (noi)
defăimăm
(să) defăimăm
defăimam
defăimarăm
defăimaserăm, defăimasem*
a II-a (voi)
defăimați
(să) defăimați
defăimați
defăimarăți
defăimaserăți, defăimaseți*
a III-a (ei, ele)
defaimă
(să) defaime
defăimau
defăimară
defăimaseră
* Formă nerecomandată
defăima (1 defăimez) verb tranzitiv
infinitiv
infinitiv lung
participiu
gerunziu
imperativ pers. a II-a
(a) defăima
defăimare
defăimat
defăimând
singular
plural
defăimează
defăimați
numărul
persoana
prezent
conjunctiv prezent
imperfect
perfect simplu
mai mult ca perfect
singular
I (eu)
defăimez
(să) defăimez
defăimam
defăimai
defăimasem
a II-a (tu)
defăimezi
(să) defăimezi
defăimai
defăimași
defăimaseși
a III-a (el, ea)
defăimează
(să) defăimeze
defăima
defăimă
defăimase
plural
I (noi)
defăimăm
(să) defăimăm
defăimam
defăimarăm
defăimaserăm, defăimasem*
a II-a (voi)
defăimați
(să) defăimați
defăimați
defăimarăți
defăimaserăți, defăimaseți*
a III-a (ei, ele)
defăimează
(să) defăimeze
defăimau
defăimară
defăimaseră
* Formă nerecomandată
defăima
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
