Dex defaimă, defaima, definiţie defaimă, dex.ro Mobile

defáimă (-me), s. f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă. (Sursa: DER )

defaimă

Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.

defăima (1 defaim) verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) defăima	defăimare	defăimat	defăimând	singular	plural
		(a) defăima	defăimare	defăimat	defăimând	defaimă	defăimați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	defaim	(să) defaim	defăimam	defăimai	defăimasem
	a II-a (tu)	defaimi	(să) defaimi	defăimai	defăimași	defăimaseși
	a III-a (el, ea)	defaimă	(să) defaime	defăima	defăimă	defăimase
plural	I (noi)	defăimăm	(să) defăimăm	defăimam	defăimarăm	defăimaserăm, defăimasem*
	a II-a (voi)	defăimați	(să) defăimați	defăimați	defăimarăți	defăimaserăți, defăimaseți*
	a III-a (ei, ele)	defaimă	(să) defaime	defăimau	defăimară	defăimaseră

* Formă nerecomandată