DECARTÁRE s. f. (la jocul de cărți) depunerea, eliminarea din mână a uneia sau mai multor cărți. (< de1- + carte) (Sursa: MDN )
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză (Sursa: DOOM 2 )
| decarta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) decarta | decartare | decartat | decartând | singular | plural |
| decartează | decartați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | decartez | (să) decartez | decartam | decartai | decartasem |
| a II-a (tu) | decartezi | (să) decartezi | decartai | decartași | decartaseși |
| a III-a (el, ea) | decartează | (să) decarteze | decarta | decartă | decartase |
| plural | I (noi) | decartăm | (să) decartăm | decartam | decartarăm | decartaserăm, decartasem* |
| a II-a (voi) | decartați | (să) decartați | decartați | decartarăți | decartaserăți, decartaseți* |
| a III-a (ei, ele) | decartează | (să) decarteze | decartau | decartară | decartaseră |
* Formă nerecomandată
| decartare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | decartare | decartarea |
| plural | decartări | decartările |
| genitiv-dativ | singular | decartări | decartării |
| plural | decartări | decartărilor |
| vocativ | singular | decartare, decartareo |
| plural | decartărilor |
