DECADÉNT, -Ă,decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. (Sursa: DEX '98 )
DECADÉNȚĂ,decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. – Din fr. décadence, lat. decadentia. (Sursa: DEX '98 )
DECADÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care manifestă decadență; în decadență. 2) Care ține de decadentism; propriu decadentismului. Atitudine ~tă. /<fr. décadent (Sursa: NODEX )
DECADÉNT2 ~țim. Adept al decadentismului. /<fr. décadent (Sursa: NODEX )
DECADÉNȚĂ ~ef. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; regres; declin; decădere. /<fr. décadence, lat. decadentia (Sursa: NODEX )
DECADÉNT, -Ăadj.1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente]. (Sursa: DN )
decadént adj. m., pl. decadénți; f. sg. decadéntă, pl. decadénte (Sursa: Ortografic )
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe (Sursa: Ortografic )
decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent. (Sursa: Scriban )
decadénță f., pl. e (fr. décadence, it. decadenza. V. cadență și decădére). Starea lucruluĭ care decade, care se ruinează: decadență de caracter; decadența poeziiĭ, a imperiuluĭ roman. (Sursa: Scriban )