DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa. (Sursa: DEX '98 )
DEBUȘÁRE s.f. Acțiunea de a debușa. [< debușa]. (Sursa: DN )
debușáre s. f., g.-d. art. debușării; pl. debușări (Sursa: Ortografic )
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. (Sursa: DEX '98 )
DEBUȘÁ vb. I. intr. (Mil.) A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. [< fr. déboucher]. (Sursa: DN )
DEBUȘÁ vb. intr. a da înspre..., a se deschide spre... ◊ (mil.) a ieși dintr-un loc îngust, acoperit, la loc deschis. (< fr. déboucher) (Sursa: MDN )
debușá vb., ind. prez. 1 sg. debușéz, 3 sg. și pl. debușeáză, 1 pl. debușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. debușéze; ger. debușând (Sursa: Ortografic )
| debușa verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) debușa | debușare | debușat | debușând | singular | plural |
| debușează | debușați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | debușez | (să) debușez | debușam | debușai | debușasem |
| a II-a (tu) | debușezi | (să) debușezi | debușai | debușași | debușaseși |
| a III-a (el, ea) | debușează | (să) debușeze | debușa | debușă | debușase |
| plural | I (noi) | debușăm | (să) debușăm | debușam | debușarăm | debușaserăm, debușasem* |
| a II-a (voi) | debușați | (să) debușați | debușați | debușarăți | debușaserăți, debușaseți* |
| a III-a (ei, ele) | debușează | (să) debușeze | debușau | debușară | debușaseră |
* Formă nerecomandată
| debușare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | debușare | debușarea |
| plural | debușări | debușările |
| genitiv-dativ | singular | debușări | debușării |
| plural | debușări | debușărilor |
| vocativ | singular | debușare, debușareo |
| plural | debușărilor |
