DARÁ s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara. (Sursa: DEX '98 )
DARÁf. Greutate a recipientului, ambalajului sau a vehiculului în care este cântărită, păstrată sau transportată o marfă. ◊ Mai mare ~ua decât ocaua (sau nu face ocaua cât ~ua) mai mare efortul decât câștigul. [Art. daraua; G.-D. daralei] /<turc. dara (Sursa: NODEX )
DARÁ s. tară. (~ua unei mărfi.) (Sursa: Sinonime )
dará (darále), s. f. – Tară, cusur, hibă. – Mr., megl. dară. Tc. (arab.) dara, tara (Șeineanu, II, 155), cf. ngr. (ν)τάρα, alb. tarë, bg., sb. dara, it., sp. tara, fr. tare. Cf. Miklosich, Fremdw. 83. (Sursa: DER )
dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále (Sursa: Ortografic )
dará f. (turc. dara, d. ar. tara, de unde și bg. sîrb. dara, alb. tară, ngr. it. pv. sp. pg. tára, fr. tare. V. tară). Greutatea unuĭ vas deosebit de a mărfiĭ cuprinse în el: a lua daraŭa unuĭ clondir.Prov. Maĭ mare daraŭa de cît ocaŭa, maĭ mult ața de cît fața, maĭ mare munca de cît cîștigu, maĭ mare spaĭma de cît motivu spaimeĭ ș.a (Sursa: Scriban )
DÁRĂ conj. v. dar1. (Sursa: DEX '98 )
DẤRĂ,dâre, s. f. 1. Urmă îngustă și continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunțe etc. vărsate; p. gener. urmă. ◊ Expr. (Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira. (Sursa: DEX '98 )
DÂRĂ ~ef. 1) Urmă neîntreruptă lăsată de un obiect târât (pe pământ, pe nisip, pe zăpadă), de un lichid ce se scurge etc. 2) Șir de urme lăsate de un om sau de un animal (pe pământ, pe nisip sau pe zăpadă). 3): ~ de lumină rază de lumină proiectată în întuneric de o sursă. /<sl. dira (Sursa: NODEX )
DÂRÁ vb. I. v. dârî. (Sursa: DLRM )
DÂRÁ vb. I. v. dârî. (Sursa: DLRLC )
DÂRÎ́,dârắsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca (ceva) lăsând dâre. Cine d****l te-a adus ... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fânețele, Să-mi dârăști livezile, Și să-mi paști ierburile? TEODORESCU, P.P. 627. (Var.: dârá vb. I – TEODORESCU, P.P. 67) (Sursa: DLRLC )
DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) șarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sânge.)2. v. rază. (Sursa: Sinonime )
dîră (dấre), s. f. – Urmă. – Mr. dîră, megl. diră. Sl. dirá „gaură, urmă” (G. Mohl, Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea), cf. sb. dirá, bg. dyria, slov. dira. – Der. dîri, vb. (Trans., a urmări, a adulmeca), cf. sl. dirjǫ „a merge pe urme”; dîrîi, vb. (Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucișat cu sl. dirati (Candrea). (Sursa: DER )
dâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâre (Sursa: Ortografic )
dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăște, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. și pl. dâráscă (Sursa: Ortografic )
2) dar saŭ dáră și (fam.) da conj. adversativă (sîrb. dar „dar”, dial. „cel puțin”, da, dar. Cp. cu da 2 și ĭar). 1) Însă: Pot da nu vreaŭ. Vreaŭ, da nu pot. Mulțĭ, da proștĭ. Da tu cine eștĭ? D’apoi (îld. da apoi) cum crezĭ? Da lasă-mă’n pace! Da ducăse d******ĭ! 2) Decĭ, așa dar (pus la urmă): Vom pleca dar! Rămîĭ dar aicĭ? Rămîĭ aicĭ dar? (pe cînd dar rămîĭ aicĭ ar însemna „însă rămîĭ aicĭ”). 3) Apoĭ dar, poĭ dar (Munt.) se’nțelege, de sigur: Aĭ fost? Poĭ dar! Dă-mĭ o sută de francĭ! Poĭ dar (mold. poĭ cum nu saŭ d’apoĭ cum nu! ironic). Barb. nu numaĭ, dar și (după fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numaĭ ci și (ca și germ. nicht nur, sondern auch). (Sursa: Scriban )
