Dex cătrănit, catranit, definiţie cătrănit, dex.ro Mobile

CĂTRĂNÍT1 S. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni. (Sursa: DEX '98 )

CĂTRĂNÍT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni. (Sursa: DEX '98 )

CĂTRĂNÍT1 s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni. (Sursa: DLRM )

CĂTRĂNÍT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, veninos. – V. cătrăni. (Sursa: DLRM )

CĂTRĂNÍT adj. 1. gudronat. (Corabie ~.) 2. smolit. (Stâlp ~.) (Sursa: Sinonime )

CĂTRĂNÍT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist. (Sursa: Sinonime )

cătrănít s. n. (sil. -tră-) (Sursa: Ortografic )

CĂTRĂNÍ, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. – Din catran. (Sursa: DEX '98 )

A CĂTRĂNÍ ~ésc tranz. 1) A da cu catran (în scop protector). 2) fig. (persoane) A face să se cătrănească. /Din catran (Sursa: NODEX )

A SE CĂTRĂNÍ mă ~ésc intranz. 1) A se supăra foarte tare. 2) fig. A deveni trist; a se întrista; a se mâhni; a se amărî; a se scârbi. /Din catran (Sursa: NODEX )

CĂTRĂNÍ, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra rău, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se învenina. – Din catran. (Sursa: DLRM )

CĂTRĂNÍ vb. 1. a gudrona. (A ~ fundul unei bărci.) 2. a smoli. (A ~ un obiect de lemn.) (Sursa: Sinonime )

CĂTRĂNÍ vb. v. amărî, indispune, îndurera, întrista, mâhni, necăji, supăra. (Sursa: Sinonime )

cătrăní vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănésc, imperf. 3 sg. cătrăneá, conj. prez. 3 sg. și pl. cătrăneáscă (Sursa: Ortografic )

cătrănésc v. tr. (d. catran). Ung orĭ amestec cu catran: a cătrăni o corabie, o șosea, apa. Fig. Fam. Supăr, mohorăsc, posomorăsc: această veste l-a cătrănit răŭ. V. refl. Mă întunec, mă posomorăsc: ceru s´a cătrănit. Mă supăr, mă posomorăsc: auzind vestea, s´a cătrănit. – Maĭ rar încătr-. Barb. gudronez (fr. gudronner). (Sursa: Scriban )

cătrăni verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) cătrăni	cătrănire	cătrănit	cătrănind	singular	plural
		(a) cătrăni	cătrănire	cătrănit	cătrănind	cătrănește	cătrăniți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	cătrănesc	(să) cătrănesc	cătrăneam	cătrănii	cătrănisem
	a II-a (tu)	cătrănești	(să) cătrănești	cătrăneai	cătrăniși	cătrăniseși
	a III-a (el, ea)	cătrănește	(să) cătrănească	cătrănea	cătrăni	cătrănise
plural	I (noi)	cătrănim	(să) cătrănim	cătrăneam	cătrănirăm	cătrăniserăm, cătrănisem*
	a II-a (voi)	cătrăniți	(să) cătrăniți	cătrăneați	cătrănirăți	cătrăniserăți, cătrăniseți*
	a III-a (ei, ele)	cătrănesc	(să) cătrănească	cătrăneau	cătrăniră	cătrăniseră

cătrănit adjectiv		masculin		feminin
cătrănit adjectiv		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	cătrănit	cătrănitul	cătrănită	cătrănita
nominativ-acuzativ	plural	cătrăniți	cătrăniții	cătrănite	cătrănitele
genitiv-dativ	singular	cătrănit	cătrănitului	cătrănite	cătrănitei
genitiv-dativ	plural	cătrăniți	cătrăniților	cătrănite	cătrănitelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—