CĂMÍN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina. (Sursa: DEX '98 )
CĂMÍN, (1, 4)căminuri,(2, 3)cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 3. Numire dată unor instituții cu caracter social-cultural: a)cămin cultural = instituție care desfășoară o operă de culturalizare a maselor prin conferințe, spectacole etc.; b)cămin de zi = instituție în care sunt îngrijiți și educați copiii de vârstă preșcolară; c)cămin studențesc = instituție în care sunt găzduiți studenții pe timpul cursurilor. 4. Încăpere subterană zidită și acoperită cu capac de fontă, folosită pentru accesul la o conductă subterană. – Slav (v. sl. kamina). (Sursa: DLRM )
CĂMÍN s. 1. șemineu. (În ~ e aprins focul.)2. v. vatră. 3. v. coș.4. v. locuință. 5. v. casă. (Sursa: Sinonime )
cămín (căminuri), s. n. – 1. Sobă joasă, cu vatra larg deschisă. – 2. Casa părintească. – 3. Așezămînt unde se locuiește (în special pentru studenți). – Mr. cîmińă. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη, poate prin intermediul sl. kamina, cf. bg., rus. kamin. În rom. se consideră în general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a trecut în lat. caminus, de unde prov. camin, fr. cheminée (› sp. chimenea), it. cammino. Cuvîntul rom. poate proveni la fel de bine din sl., ca și din lat. sau din gr. După Pascu, I, 65, forma mr. vine din lat. – Der. cămineț (var. chimineț), s. n. (ieșitură sau margine între sobă și perete, care servește drept raft și de element izolator). (Sursa: DER )
cămín (instituție, casă părintească) s. n., pl. cămíne (Sursa: Ortografic )
cămín (sobă, vatră, horn, încăpere subterană de acces la o conductă) s. n., pl. cămínuri (Sursa: Ortografic )
cămín n., pl. urĭ și e (vsl. kámina, sobă, vatră, d. vgr. káminos, cuptor; bg. kamin, horn, rus. kamin, cuptor; lat. caminus, cuptor. Bern. 1, 553). Vechĭ. Cuptor (Bibl. 1688, Dos.). Vatră. Atelier de ferărie. Azĭ (după fr. cheminée, vatră, horn, d. mlat. caminata, cameră cu sobă). Domiciliŭ (casă, vatră, locuință, pămînt părintesc). Azil, ospiciŭ (casă de dormit și de mîncat): cămin studențesc. Sobă ca în Francia, un fel de vatră (care încălzește foarte puțin). (Sursa: Scriban )
CĂMÍN1 ~urin. 1) Sobă joasă zidită lângă perete cu vatra larg deschisă. 2) Încăpere subterană, acoperită cu capac de fontă, pe traseul conductelor (de apă) pentru a avea acces la acestea. /<sl. kamina (Sursa: NODEX )
CĂMÍN2 ~en. 1) Casa părintească; vatră. 2) Bloc de locuit pentru studenți, cursanți etc. în timpul învățăturii; internat. /<sl. kamina (Sursa: NODEX )
cămín-spitál s. n., pl. cămín-spitáluri (Sursa: DOOM 2 )
