CĂCIULÍRE, căciuliri, s. f. Faptul de a se căciuli; căciuleală, ploconire. – V. căciuli. (Sursa: DEX '98 )
CĂCIULÍRE, căciuliri, s. f. Faptul de a se căciuli; ploconire. (Sursa: DLRM )
CĂCIULÍRE s. v. înjosire, ploconeală, plo-conire, umilire. (Sursa: Sinonime )
căciulíre s. f., g.-d. art. căciulírii; pl. căciulíri (Sursa: Ortografic )
CĂCIULÍ, căciulesc, vb. IV. Refl. A se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a se pleca. – Din căciulă. (Sursa: DEX '98 )
A SE CĂCIULÍ mă ~ésc intranz. A se închina cu umilință (scoțând căciula) pentru a obține o favoare. /Din căciulă (Sursa: NODEX )
CĂCIULÍ, căciulesc, vb. IV. Refl. A se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a se pleca. – Din căciulă. (Sursa: DLRM )
!căciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căciuléște, imperf. 3 sg. se căciuleá; conj. prez. 3 să se căciuleáscă (Sursa: DOOM 2 )
CĂCIULÍ vb. v. înjosi, ploconi, umili. (Sursa: Sinonime )
căciulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căciulésc, imperf. 3 sg. căciuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. căciuleáscă (Sursa: Ortografic )
căcĭulésc (mă) v. refl. Îmĭ scot căcĭula. Fig. Mă umilesc înaintea cuĭva. (Sursa: Scriban )
| căciuli verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) căciuli | căciulire | căciulit | căciulind | singular | plural |
| căciulește | căciuliți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | căciulesc | (să) căciulesc | căciuleam | căciulii | căciulisem |
| a II-a (tu) | căciulești | (să) căciulești | căciuleai | căciuliși | căciuliseși |
| a III-a (el, ea) | căciulește | (să) căciulească | căciulea | căciuli | căciulise |
| plural | I (noi) | căciulim | (să) căciulim | căciuleam | căciulirăm | căciuliserăm, căciulisem* |
| a II-a (voi) | căciuliți | (să) căciuliți | căciuleați | căciulirăți | căciuliserăți, căciuliseți* |
| a III-a (ei, ele) | căciulesc | (să) căciulească | căciuleau | căciuliră | căciuliseră |
* Formă nerecomandată
| căciulire substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | căciulire | căciulirea |
| plural | căciuliri | căciulirile |
| genitiv-dativ | singular | căciuliri | căciulirii |
| plural | căciuliri | căciulirilor |
| vocativ | singular | căciulire, căciulireo |
| plural | căciulirilor |
