CÂRẤIE,cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
cârâie s. f., art. cârâia, g.-d. art. cârâiei; pl. cârâie, art. cârâiele (Sursa: Ortografic )
CÂRÂÍ,cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi. (Sursa: DEX '98 )
A CÂRÂÍ cârâi 1.intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi (Sursa: NODEX )
CÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi. (Sursa: Sinonime )
cârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâiá (Sursa: Ortografic )
cî́rîĭ, a -í v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot [!]. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva. (Sursa: Scriban )
