CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CUTÚMĂ s.f. (Jur.) Normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. [< fr. coutume]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CUTÚMĂ s. f. normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. (< fr. coutume) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

CUTÚMĂ s. (JUR.) consuetudine, datină, obicei, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

CUTÚMĂ ~e f. Normă de drept nescrisă, consfințită prin tradiție; obiceiul pământului. /<fr. coutume (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard