CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni. (Sursa: Sinonime )
cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva. (Sursa: DAR )
cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A c*rge un lichid. – 3. A se sc*rge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se sc*rge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se sc*rge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a dec*rge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. c*ra. Mr. c*r, c*rare, megl. c*r. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și c*rînd, c*rge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin c*rge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie c*ră în loc de c*rge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu c*ra „a c*răța”, prin intermediul var. Der. c*rător, adj. (care aleargă; c*rent); c*rătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la c*ra „a c*răța”; c*rător, s. n. (brînză în calup); c*răre, s. f. (înv., sc*rgere; înv., s****ă); c*rătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); c*rsoare, s. f. (c*rs revărsare; diaree; trecere a timpului; dec*rs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. c*rsoria; c*rsură (var. c*rsătură), s. f. (c*rs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. c*rsura; sc*re (var. sc*ra), vb. (a c*rge, a se revărsa, a se sc*rge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; sc*rsoare (var. sc*rs(ăt)ură), s. f. (sc*rgere; flux; puroi; drojdie, depunere); înc*ra, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *inc*rrare, factitiv de la c*rrere, cf. Candrea-Dens., 463; înc*rătură (var. înc*rătoare), s. f. (c*rsă de cai; hipodrom). – Cf. c*rsă, c*rînd. Der. neol. c*rent, adj., din lat. correntem, fr. courant; c*rent, s. m.; c*renta, vb. (a electrocuta); c*rs, s. n., din fr. cours; c*rsă, s. f., din fr. course; c*rsier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; c*rsist, s. m.; c*rsiv, adj., din fr. c*rsif; c*rsivitate, s. f.; c*rier, s. m., din fr. courrier; c*rtier, s. m., din fr. courtier; c*rtaj, s. n., din fr. courtage. (Sursa: DER )
