CUCONÍ,cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. (Sursa: DEX '98 )
cuconí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuconeáscă (Sursa: Ortografic )
CUCÓN s. m. v. cocon1. (Sursa: DEX '98 )
A CUCONÍ ~ésctranz. (persoane) A numi cu termenul de „cucoană” sau „cucoane”. /Din cucoană (Sursa: NODEX )
A SE CUCONÍ mă ~éscintranz. 1) A căpăta maniere de cucon sau de cucoană. 2) A se comporta ca un cucon sau ca o cucoană. /Din cucoană (Sursa: NODEX )
CUCÓN s. v. domn. (Sursa: Sinonime )
cucón (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., pl. cucóni (Sursa: Ortografic )
1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil. (Sursa: Scriban )
2) coconésc v. tr. (d. cocon, cocoană). Fam. Daŭ titlu de cocon, de cocoană: ĭa nu-l maĭ coconi atîta! V. refl. Mă boĭeresc, îmĭ daŭ aere de cocoană: răŭ s´a coconit mitocanca asta! – În est cu-. (Sursa: Scriban )
