CREÁNGĂ,crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ♦ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.). Ramificație a unei familii de oameni. – Din bg. granka. (Sursa: DEX '98 )
CREÁNGĂ crengif. 1) Ramură de copac; cracă. 2) fig. Ramură a unei familii. [G.-D. crengii] /<bulg. granka (Sursa: NODEX )
CREÁNGĂ s. v. ramură. (Sursa: Sinonime )
creángă (créngi), s. f. – 1. Ramură, cracă. – 2. Braț (de rîu). – 3. Ramificație ( a unui lanț de munți). – Var. crangă, crancă, Trans. de Sud, crambă. Mr. crangă. Origine incertă. Se admite în general că derivă din bg. granka „ramură” (Weigand, Jb., XV, 168; Pascu, II, 188; Candrea; Scriban; DAR); însă, dimpotrivă, bg. poate proveni din rom., atîta vreme cît nu s-a dovedit că este vorba de un cuvînt autentic sl. În bg. este cuvînt izolat, fără familie, în timp ce în rom. a dat naștere la numeroși der. Pe de altă parte, nu pare posibil să despărțim cuvîntul rom. de crîng (DAR citează un exemplu, destul de rar, în care se poate chiar identifica creangă cu crug „firmament”); pare prin urmare mai prudent să se plece, ca în cazul acela, de la sl. krǫgŭ „rotund”. Este posibil să existe o contaminare cu cracă „ramură”. Der. crîngie, s. f. (grămadă de crengi); crengărie, s. f. (mulțime de crengi; frunziș); crengare, s. f. (furcă ce fixează oiștea la căruță); crengos, adj. (rămuros); crînguroasă, s. f. (varietate de struguri); crengurat, adj. (rămuros); crengui, vb. (a tăia crengile, a curăța de crengi); încrengătură, s. f. (grupă, familie, ramură). (Sursa: DER )
creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi (Sursa: Ortografic )
1) crángă f., pl. ăngĭ (bg. granka, dim. d. grana, crangă. V. gîrneață). Mold. sud. Ramură, cracă. – În nord creangă, pl. crengĭ. (Sursa: Scriban )
creángă, V. crangă. (Sursa: Scriban )
CREANGĂ 1. Ion (1837 sau 1839-1889, n. Humulești, jud. Neamț), scriitor român. O vreme diacon și institutor. A făcut parte din cercul „Junimii”. Observator jovial și ironic al naturii umane, maestru al stilului oral paremiologic. Basme de factură folclorică, restructurînd la dimensiunile fabulosului conflicte și aspecte fundamentale de ordin etic și social ale umanității rurale („Povestea lui Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Ivan Turbincă”, „Dănilă Prepeleac”, „Punguța cu doi bani”); proză de exploatare umoristică a situațiilor ambigue („Moș Nichifor Coțcariul”) și mai ales de evocare a universului infantil („Amintiri din copilărie”). Autor de manuale școlare. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 2. Horia C. (1893-1943, n. București), arhitect român. Nepotul lui C. (1). Promotor al arhitecturii moderne în România. S-a afirmat între 1932 și 1942 (blocul și cinematograful „Aro”, azi „Patria” din București, hotelul „Aro”, azi „Carpați” din Brașov, halele principale ale uzinelor „Malaxa”, azi „Faur” din București). (Sursa: DE )
