crâncí, crâncésc, vb. IV (reg.) a scânci, a plânge suspinând. (Sursa: DAR )
| crânci verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) crânci | crâncire | crâncit | crâncind | singular | plural |
| crâncește | crânciți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | crâncesc | (să) crâncesc | crânceam | crâncii | crâncisem |
| a II-a (tu) | crâncești | (să) crâncești | crânceai | crânciși | crânciseși |
| a III-a (el, ea) | crâncește | (să) crâncească | crâncea | crânci | crâncise |
| plural | I (noi) | crâncim | (să) crâncim | crânceam | crâncirăm | crânciserăm, crâncisem* |
| a II-a (voi) | crânciți | (să) crânciți | crânceați | crâncirăți | crânciserăți, crânciseți* |
| a III-a (ei, ele) | crâncesc | (să) crâncească | crânceau | crânciră | crânciseră |
* Formă nerecomandată
