COVRIGÍ,covrigésc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. (Sursa: DEX '98 )
covrigí vb. (sil. -vri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covrigésc, imperf. 3 sg. covrigeá; conj. prez. 3 sg. și pl. covrigeáscă (Sursa: Ortografic )
COVRÍG,covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. (Sursa: DEX '98 )
COVRÍG ~gim. Produs de panificație în formă de inel. ◊ A se face ~ a se încovoia (de frig, de durere etc.). A ajunge (sau a ieși) la ~gi a sărăci peste măsură. A scoate pe cineva la ~gi a ruina pe cineva; a-l aduce la sapă de lemn. /<bulg. kovrig (Sursa: NODEX )
covríg (covrígi), s. m. – Produs alimentar în formă de opt, de inel etc. preparat din făină. Bg., rus. kovrig(a), din tc. kevrek (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 78; Conev 96; Berneker 594; Mladenov 244). – Der. covrigar, s. m. (persoană care face covrigi); covrigărie, s. f. (prăvălie unde se vînd covrigi); covriga (var. covrigi, încovriga), vb. (a da formă rotundă, a rotunji; a încolăci; a curba, a arcui). Din rom. provine mag. kovri (Edelspacher 17). (Sursa: DER )
covríg s. m. (sil. -vrig), pl. covrígi (Sursa: Ortografic )
1) covríg m. (rus. kovrig și -iga, pîne rătundă [!], vsl. kovriga, cerculeț, d. turc. kyvryk, kyvrak, sucit, încovoĭat; bg. kovrig; ung. [d. rom.] kovrics. V. covrag). Cerculeț de cocă fert [!] și apoĭ copt (să nu se confunde cu colacu, care e din aluat și împletit). A te face covrig, a te încovriga (de frig, de frică). A ajunge la covrigĭ, a ajunge să mănîncĭ numaĭ niște covrigĭ în loc să aĭ un prînz gospodăresc, a sărăci, a da faliment. A scoate la covrigĭ, a duce la faliment. (Sursa: Scriban )
2) covríg și înc-, a -á v. tr. (d. covrig 1). Strîng în formă de covrig, încolăcesc. V. refl. Mă strîng, mă ghemuĭesc, mă zgrebulesc (de frig). – Și -gésc. (Sursa: Scriban )
COVRIG, Doru (b. 1942, Deta, jud. Timiș), sculptor român. Stabilit în Franța. Evoluează de la opere de inspirație „pop art”, către o artă de concretizări în mari siluete umane, în care bronzul este înlocuit de obicei cu lemnul („Omul este măsura”). (Sursa: DE )
