CORIJÉNT, -Ă adj., s. m. și f. v. corigent. (Sursa: DEX '98 )
CORIJÉNȚĂ s. f. v. corigență. (Sursa: DEX '98 )
CORIJÉNT, -Ă adj., s.m. și f. v. corigent. (Sursa: DN )
CORIJÉNȚĂ s.f. v. corigență. (Sursa: DN )
| corijent adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | corijent | corijentul | corijentă | corijenta |
| plural | corijenți | corijenții | corijente | corijentele |
| genitiv-dativ | singular | corijent | corijentului | corijente | corijentei |
| plural | corijenți | corijenților | corijente | corijentelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
| corijență substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | corijență | corijența |
| plural | corijențe | corijențele |
| genitiv-dativ | singular | corijențe | corijenței |
| plural | corijențe | corijențelor |
| vocativ | singular | corijență, corijențo |
| plural | corijențelor |
