COPULATÍV, -Ă,copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. (Sursa: DEX '98 )
COPULATÍV, -Ăadj.1. (Despre conjuncții) Care unește părți de propoziții sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leagă subiectul de numele predicativ; propoziție copulativă = propoziție coordonată care exprimă asocierea față de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte unite de același predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif]. (Sursa: DN )
COPULATÍV, -Ăadj. 1. (despre conjuncții) care leagă (părți de) propoziții de același fel. ♦ verb ~ = verb în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect și numele predicativ; copulă (1); propoziție ~ă = propoziție coordonată legată prin asociere de coordonata ei. 2. (log.; despre judecăți afirmative) care are mai multe subiecte legate de același predicat. (< fr. copulatif, lat. copulativus) (Sursa: MDN )
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. sg. copulatívă, pl. copulatíve (Sursa: Ortografic )
copulatív, -ă adj. (lat. copulativus). Gram. Care servește să lege cuvintele orĭ membrele propozițiuniĭ, ca conjuncțiunea și. (Sursa: Scriban )
COPULATÍV ~ă (~i, ~e) 1): Conjuncție ~ă conjuncție care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. 2): Verb ~ verb lipsit de funcție semantică independentă, care, împreună cu numele predicativ, formează predicatul nominal al propoziției; verb de legătură; copulă. 3) Care are câteva subiecte pe lângă un singur predicat. /<fr. copulatif, lat. copulativus (Sursa: NODEX )
VERB COPULATÍV s. (GRAM.) copulă. (Sursa: Sinonime )
